Vechile case boiereşti cu pivniţe uriașe şi tuneluri subterane din Bucureşti, despre care se amintea odinioară în cronici, nu sunt legende, după cum s-a descoperit şi pe Calea Victoriei, la numărul 9, acolo unde se află în prezent sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc - ONJN, instituție înființată în aprilie 2013.

Cronicarii vremii scriau că vodă Caragea „se plimba cu caleaşca prin tunelurile” ce legau Curtea Veche de cea din Dealul Spirii sau hanuri şi case boiereşti. Pe lângă aceste vechi subterane s-au păstrat pivniţe impresionante din secolele XVII-XVIII, aproape de străzile din centrul istoric.

Primăria Municipiului nu a găsit o soluţie de punere în valoare, ele fiind reacoperite fără nici o intervenţie de conservare, după ce au fost expuse elementelor naturii ani la rând.

Casa Văcărescu-Bellu-Prager "poartă în ea multă istorie, deşi a fost dărâmată şi reconstruită, modificată, iar dărâmată şi reclădită", aceasta păstrează importante părţi - zidării şi pivniţe - din secolul al XVII-lea.

Aceste ziduri au fost martore de la atacuri ale turcilor, incendii, "petreceri cu lăutari şi ospeţele boierului Văcărescu ce se întindeau până la zi" la luptele din vremea "zaverei" şi "marele foc" din 1847. A "văzut dărâmându-se pe Podul Mogoşoaiei Mănăstirea Sf. Ioan cel Mare şi construindu-se Casa de Depuneri, în locul Mănăstirii Constantin Vodă ridicându-se Palatul Poştelor, a privit schimbarea vechiului curs al Dâmboviţei, a asistat la demolarea Hanului Zlătarilor şi lărgirea Căii Victorii". Astăzi este proprietate a Loteriei Române şi se află în proces de "consolidare, restaurare şi recompartimentare" din martie 2004.

Imobil construit în 2004

În 2004, CN Loteria Română SA a hotărât să construiască un imobil nou în curtea generoasă din Calea Victoriei nr. 9, a cărui ieşire să fie către Str. Ilfov nr. 5, pe cheiul Dâmboviţei. Această clădire urma să aibă două niveluri subterane şi patru etaje înălţime.

Astfel, între 7-24 martie 2004 au fost „demolate mecanizat anexele, fiind dezvelite zidurile construcţiilor din vechime, care erau semnalate atât în Studiul Geotehnic-Iunie 2003, cât şi în Studiul Istoric-August 2003”.

În urma cercetării preliminare, din 2004, au fost dezvelite „construcţii civile şi religioase, monezi, ceramică, conducte din olane pentru aducţiunea apei şi două construcţii cu destinaţie incertă ş tunele sau canale".

Cercetarea vestigiilor nu a fost declarată încheiată, întrucât, în urma refuzului Loteriei Române, care și-a mutat sediul central la adresa Str. Poenaru Bordea Nr.20, de a prelungi contractul cu MMB şi INMI, lucrările au fost sistate.

Prima dată s-au descoperit „fundaţiile paraclisului Întâmpinarea Domnului, demolat în 1892-1893. Ulterior s-au dezvelit alte patru fundaţii de la paraclise diferite, toate suprapuse, cel mai vechi fiind din secolul al XVI-lea”, afirmă arhitectul Dan D. Ionescu. Ceea ce este „rar şi deosebeşte acest sit este succedarea, pe acelaşi loc, a trei biserici cu acelaşi plan, accentuând prestigiul evident al primei biserici. O particularitate a paracliselor, mai puţin a ultimului, este dubla absidă, atât la est, cât şi la vest, aspect mai rar întâlnit în Ţara Românească".

Conform Cronicii Cercetărilor Arheologice, campania 2004, poziţia 058 „cele mai vechi complexuri identificate corespund primului orizont de locuire înregistrat în zona Curţii Vechi, după construirea unei fortificaţii, în 1459-1460, de Vlad Ţepeş.

Majoritatea descoperirilor datează din secolul al XVI-lea, toate locuinţele fiind distruse în urma unor incendii. De asemenea, s-a apreciat că cele două tunele au fost construite şi au funcţionat în cursul secolului al XVIII-lea".

În august 2008, întregul ansamblu a fost clasat ca monument istoric, în categoria „ansamblu", grupă valorică A, cod B-II-a-A-19841, „Curţile Văcăreştilor" cu următoarele componente: a) fostele case I. Văcărescu-Prager, cod B-II-m-A- 19841.01, şi b) vestigii arheologice, cod B-II-m-A-19841.02.

Întrucât o ruină poate fi „mărturie a unei civilizaţii, a unei evoluţii semnificative sau a unui eveniment istoric, deci are calităţile unui monument istoric. Astfel de ruine compensează absenţa unei utilităţi precise prin aura conferită de evenimentele care l-au adus în această stare şi prin demnitatea conferită lor în timpul istoric de civilizaţiile ulterioare, impresionate de destinul predecesorilor.

Astfel de ruine sunt ridicate la rangul de «vestigiu», iar atitudinea corectă faţă de «vestigii», definită încă din 1964, prin Carta de la Veneţia, este aceea ale cărei scopuri esenţiale sunt prezervarea substanţei istorice, expunerea ei pentru publicul larg şi care interzice reconstituirea", scrie profesor arh. Hanna Derer într-un studiu din 2006.

Cu toate acestea, muncitorii angajaţi de Loteria Română au lucrat cu buldozerul, au betonat, fără a conserva în vreun fel „vestigiile".

Loteria a invocat „operațiuni speciale” ca să poată trece repede cu buldozerul

Loteria Română ar fi putut să investească în patrimoniul naţional din curtea sa şi să devină astfel un exemplu în zona Centrului vechi. Vestigiile încurcându-le socotelile, Loteria s-a opus ferm ca acestea să devină vizitabile, nici măcar pentru specialişti, sub pretextul că în acest sediu se vor derula „operaţiuni speciale”.

O instituţie de stat a distrus patrimoniul naţional cu acordul DCCPCN-MB şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului. Pe panoul afişat nici măcar nu sunt specificate „vestigiile medievale" monument, deşi ele au fost betonate sau distruse. Practic, îngropate cu buldozerul.

În 2006, Ministerul Culturii şi Cultelor aprobase reacoperirea, nu betonarea completă, a vestigiilor, specificând că vor rămâne un colţ de iarbă pe care se va marca cu dale doar ultimul paraclis şi alături o placă cu desenul suprapunerii vestigiilor cu un scurt text, înconjurate de o parcare amplă, scria în 2010 site-ul jurnalul.ro.

Din fotografiile făcute în ultimele luni în urma lucrărilor „în situ vestigiilor ansamblului medieval Curţile Văcărescu” se observă că au fost distruse zidul dintre pronaos şi naos în centrul ruinelor biserici şi canalul din spate. De asemenea, este vizibilă folosirea abundentă a betonului de nivelare.

Este caz penal ce fac. Fiind ansamblu monument istoric, grupă valorică A, conform legii, trebuiau să fie prezenţi un arhitect, un arheolog şi un inginer în această fază de execuţie. Fără să mai discutăm de prezenţa permanentă a unui arheolog", afirma în urmă cu 15 ani actualul președinte, Nicuşor Dan, de la ONG-ul Salvaţi Bucureştiul.

În 2006, fără supravegherea unui arheolog, sub trotuarul din Calea Victoriei s-a investigat la fundaţia casei, unde „era intrarea unui vechi tunel, iar în pivniţă s-au găsit oseminte, care au fost aruncate ca să nu întârzie lucrările!".

Galerie foto


Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.