Drobeta Turnu-Severin propune o taxă rezonabilă pentru operatorii de jocuri de noroc care dețin săli terestre în localitate.
Dacă Târgoviște cere 1.000 de euro pe mp/an, iar Giurgiu vrea 800 de euro mp/an, la Drobeta, suma este exprimată în lei și este echivalentul a 200 de euro.
Primăria percepe o taxă de 1.000 de lei mp/an, pentru a elibera autorizația de funcționare pentru sălile de jocuri din regiune, arată un proiect de hotărâre lansat de Consiliul Local.
Populația municipiului Drobeta-Turnu Severin este de 79.865 locuitori, conform rezultatelor Recensământului Populației și Locuințelor din 2021. Orașul este reședința județului Mehedinți.