Consiliul Local Târgoviște a făcut publice condițiile pe care le acordă în privința menținerii sălilor de jocuri în orașul aflat o distanță de circa 80 de kilometri de capitala României.
Potrivit regulamentului pus în dezbatere, Primăria interzice organizarea și exploatarea jocurilor de noroc aflate în clădiri individuale sau sau condominii care au „funcțiunea exclusivă, mixtă sau complementară de locuire, precum și în zonele de protecție ale acestora”.
Practic, sălile de jocuri sunt scoase în acest fel de la parterul blocurilor, o inițiativă aflată deja pe circuitul legislativ în Parlament.
Apoi, se interzice organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în apropierea școlilor și a bisericilor. Zona delimitată este de 150 de metri.
Sălile sunt permise în restul zonelor (mall, marginea orașului), cu condiția obținerii autorizației locale, document valabil pe durata unui an.
Hârtia de la Primărie se eliberează doar în schimbul unei taxe de 1.000 euro/mp/an.
Banii obținuți ar urma să fie destinați înființării unui centru de reabilitate pentru cei cu probleme de adicție la jocuri de noroc.
De asemenea, ca și în alte localități, precum Zărnești, Loteria primește tratament special pentru jocul de loterie, care este exceptat de la interdicții.
Conform recensământului din 2021, municipiul Târgoviște are o populație de 66.965 locuitori și era la acel moment al 27-lea oraș al României după numărul de locuitori.
Reședință domnească și capitală între 1396 și 1714, orașul a deținut mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar și cultural-artistic al regiunii, Târgoviște fiind cetatea de scaun a Țării Românești.
Citește și:
În cetatea de scaun a Țării Românești, decizia privind viitorul sălilor de jocuri urmează să fie mutată la Consiliul Local
ONJN umblă cu ghilotina după o firmă din Târgoviște. Raltex are la dosar o poliță falsă