Mario De Mezzo, primarul orașului Slatina, se războiește pe Facebook cu presa locală, în timp ce se fălește că a apărut în „The Guardian”, publicație britanică.

Edilul susține că rămâne fidel ideii de a elimina păcănelele din localitatea pe care o păstorește și a folosit termeni deloc academici pentru a-și repeta decizia.

„Închidem păcănelele, mă, nenorociților!”, a amenințat De Mezzo, într-un video filmat în fața a ceea ce pare a fi o sală de jocuri.

„Sălile de jocuri au început presiunea asupra mea. De la mesajele trimise prin prieteni, până la slugile din presa aservită, care pentru o ciosvârtă joacă orașul în picioare, păcănitorii se luptă cu toate forțele să rămână în oraș.

În timp ce presa internațională - The Guardian, una dintre cele mai respectabile publicații din Marea Britanie - apreciază inițiativa mea, slugile locale mă atacă pe decizia de a interzice jocurile de noroc în Slatina.

Degeaba. Decizia mea e finală. Iar Slatina vă vede, impostorilor!”, este mesajul care îi însoțește video-ul de pe rețeaua de socializare Facebook.

Slatina s-a autodeclarat „primul oraș liber de păcănele”, De Mezzo furând startul și reacționând chiar pe 25 februarie, la puține ore după apariția în Monitorul Oficial a OUG-ului privind descentralizarea.

Deocamdată, Consiliul Local Slatina nu a emis nicio hotărâre cu privire la soarta sălilor de jocuri din municipiu.

 

Galerie foto


Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.