Bursa de Valori din Londra anunță listarea Winvia Entertainment plc, o companie de divertisment bazată pe tehnologie, care operează pe piața britanică a tombolelor și pe piața reglementată a jocurilor de noroc online din România.
Compania a strâns 40 de milioane de lire sterline, oferind companiei o capitalizare de piață la admitere de aproximativ 205 milioane de lire sterline. Grupul a fost înființat în 2024, când Crowd Entertainment Limited și filialele sale au fost unite și redenumite Winvia Entertainment plc.
Societatea vizează piața britanică a tombolelor cu premii, în care este al doilea cel mai mare operator ca și cotă de piață, și piața românească reglementată a jocurilor de noroc online. Ambele canale se află pe platforma tehnologică proprie.
Managementul companiei a declarat: „Alăturarea la AIM astăzi marchează un moment definitoriu și următorul pas în călătoria Winvia. Am construit o afacere profitabilă, bazată pe tehnologie, pe două piețe dinamice, iar listarea de astăzi oferă vizibilitatea și impulsul necesare pentru a accelera următoarea fază de creștere”.