Marele of al firmelor mici și mijlocii de păcănele, așa-numiții CAP-iști, a fost scoaterea din circuit, în octombrie 2023, a AWP-urilor, sloturi la care se pot juca mize mici și care se găsesc cu precădere la țară.
Lovitura decisivă a fost aplicată companiilor respective în aprilie 2024, când orice fel de aparat slot-machine a fost eliminat de legea Simonis din localitățile cu populație mai mică de 15.000 de locuitori.
În tot acest timp, asociațiile care îi reprezintă pe organizatorii de jocuri de noroc de tip slot-machine (AOPJNR și Exprogame) au insistat pe lângă decidenții politici pentru readucerea în joc a acestui tip păcănele, socotit cel mai puțin nociv dintre toate.
Presiungul a fost reluat deunăzi. Industria a profitat de o adunare a primarilor și le-a pus pe masă cartoful fierbinte.
În perioada 16-18 noiembrie 2025, la Hotelul Rozmarin, din orașul Predeal (județul Brașov), a avut loc ședința extraordinară a Consiliului director al Asociației Comunelor din România (ACoR).
În fața a câtorva zeci de edili, luni, fostul jurnalist sportiv Doru Gheorghiu, în calitate de consultant Exprogame (Asociația Patronatului Organizatorilor, Producătorilor și Exploatatorilor de Jocuri de Noroc), a propus primarilor prezenți în sală să ia considerare acceptarea AWP-urilor în localitățile lor.
Doar că readucerea aparatelor respective nu depinde de edili. Ei doar au preluat lista cu propunerile făcute de la asociație și au promis s-o trimită mai departe, către guvernanți, în încercarea de a modifica legislația.
De partea industriei stă argumentul că AWP-urile sunt permise peste tot în Europa. În plus, sunt limitate. Poți miza cel mult 5 lei, iar câștigul maxim nu depășește 2.500 de lei.
„Nu-ți poți pierde casa mizând sume mici. AWP-urile sunt o soluție alternativă la piața neagră”, consideră Gheorghiu. Iar piața neagră înseamnă și tabletele ilegale introduse de mafioți în zonele sărace ale țării.
Industria apreciază că, după legea lui Simonis, circa 10.000 de sloturi au ieșit din exploatare și nu se știe dacă se regăsesc în depozite, au fost date la casat sau sunt folosite prin subsoluri, ascunse de ochii autorităților, pe piața neagră.
Playresponsibly a mai găzduit o dezbatere, cu argumente de ambele părți, în ceea ce privește AWP-urile. Opozanții ideii susțin că și AWP-urile, la fel ca și celelalte aparate, alimentează dependența.
Serialul poate fi recitit AICI, AICI, AICI și AICI.
Pe subiectul dependențelor, AUR, principalul partid de Opoziție, a organizat ieri o dezbatere în Parlament. Dependențele vizate la conferință au fost cele de droguri, de jocuri de noroc și de jocuri video. Industria a fost și aici prezentă.
:
Galerie foto
-
AWP-urile forțează revenirea la sate și comune -
Doru Gheorghiu și-a susținut teoria în fața primarilor FOTO Captură foto acor.ro