Ion Cupă este, începând de azi, noul director general de la Direcția de Supraveghere și Control din Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, schimbare anticipată de Playresponsibly.
În vârstă de 57 de ani, Cupă nu a mai lucrat până acum în ONJN, dar a mișunat între diverse instituții aflate în subordinea Ministerului Finanțelor, precum Vamă și ANAF.
Mutarea i-a surprins pe cunoscători, fiind considerată o retrogradare. Cupă a ocupat funcții importante în diverse autorități publice. Fostul parlamentar Ion Cupă a fost numit de Nicolae Ciucă în fruntea Autorității Vamale Române.
El nu vine prin transfer, ci urmează să fie numit. Așadar, a fost ales. Le-a fost prezentat conducătorilor Oficiului ca un funcționar corect și cu experiență pe zona de control.
Presa economică l-a catalogat însă drept „traseist” și incompetent, după ce fostul parlamentar a trecut pe la PNL, PDL, ALDE și PMP. De profesie este economist, Cupă a fost expert contabil, evaluator și consultant fiscal.
Ion Cupă a fost ales deputat în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal. În 2012 era în PDL, în 2013 a trecut la PNL - care forma USL împreună cu PSD.
Un an mai târziu devenea independent, pentru ca în 2016 să candideze pentru un nou mandat, pe care l-a și câștigat, pe listele ALDE. În 2020, Cupă a intrat în PMP.
Adjunctul lui Cupă în departament nu a fost încă ales, dar, în mod cert, va proveni tot din afara Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, autoritate care are în acest moment un număr de 80 de posturi vacante.
Mai jos, CV-ul lui Cupă