Chestionată de Playresponsibly în legătură cu contractul pe care-l are în derulare cu Novomatic, Loteria Română a oferit un punct de vedere în care a compilat informații existente în spațiul public, confirmând ipoteza lansată de redacție, anume că procentele de câștig sunt împărțite în mod egal de cele două părți contractante (când profitul raportat de austrieci a fost negativ, Loteria a fluierat a pagubă):

„Referitor la solicitarea dumneavoastră transmisă prin e-mail în data de 24.04.2023, vă comunicăm următoarele:

Contractul dintre C.N. ”Loteria Română” S.A. și Novomatic a fost încheiat în anul 2013 pentru perioadă de 15 ani. Așa cum s-a făcut public la momentul încheierii contractului, acesta prevede ca veniturile nete să fie împărțite echitabil între cei doi parteneri, în cotă de 50% - 50%.

Ambii parteneri contractuali colaborează permanent în vederea îmbunătățirii ofertei de joc și a calității serviciilor, pentru a răspunde astfel așteptărilor jucătorilor.

C.N. ”Loteria Română” S.A. achită taxe și impozite în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile”, transmite Biroul de Comunicare din cadrul Direcției de Vânzări și Marketing a instituției.

 

Galerie foto


Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.