Pentru majoritatea oamenilor, jocurile de noroc sunt doar distracții, dar pentru alții poate deveni Iad.
Dependența de jocuri de noroc nu se întâmplă peste noapte: există mai multe etape prin care trece jucătorul înainte ca jocurile de noroc să devină o problemă.
Când jocul nu mai este un joc, ci o dependență, plăcerea sedează o tensiune, o sete de joc. Jucătorul dependent se luptă cu problema care a cauzat problema: este angajat într-un cerc vicios. El continuă să parieze în speranța de a compensa, adică pentru a compensa pierderea de bani cauzată de jocurile excesive.
În copilărie eram destul de timid și mă străduiam să-mi fac prieteni, mă simțeam cam stângace. Într-o zi, intrând în barul unui prieten, am cumpărat niște cărți cu zgârieturi și am câștigat o sumă substanțială de bani. Am simțit o bucurie de nedescris: cu acei bani aș fi putut cumpăra un telefon frumos, pantofii pe care mi-i doream. Șansa de a câștiga m-a făcut să mă simt mai în siguranță cu prietenii și cu fetele.
Într-o primă fază, plăcerea jocului vine din emoție și din imaginarea câștigurilor posibile. Te simți puternic pentru că ai impresia că domină norocul. Mai mult, jocul favorizează aparent contactul social.
Iată o experiență reală, mărturie protejată de anonimizarea sursei:
”Pentru a câștiga și a simți din nou acea satisfacție, am început să joc din ce în ce mai mult. Am rămas repede fără bani și am început să le cer prietenilor și familiei, împrumutând și folosind acei bani pentru a juca din nou în speranța de a-mi recupera pierderile. Nimeni nu era conștient de problema mea, trăiam din minciuni și singurul mod în care puteam vedea, pentru a putea repara daunele făcute, era să joc în continuare”.
În a doua fază, jucătorul începe să își asume riscuri din ce în ce mai mari, jucând adesea bani destinați în alte scopuri. S-ar putea să ceară împrumuturi pentru a continua să joace, ba chiar să mintă pentru a le obține. În această etapă, jucătorii trăiesc cu fantezia că mai devreme sau mai târziu va veni marea victorie, capabili să rearanjeze totul.
”Eram nervos și deprimat și mă jucam pentru a atenua anxietatea și depresia cauzate de joc în sine și de muntele de probleme pe care mi le provocase. Într-o zi, am găsit curajul de a vorbi despre asta cu un prieten și împreună cu el, în lacrimi, m-am dus să-i spun totul mamei mele. A fost dureros, dar m-am simțit imediat ușurat, nu mai trebuia să port acea greutate singur. Acum mama mea este cea care gestionează banii mei: ea este cea care păstrează bancomatul și cardul de credit”.
În faza de disperare, jucătorul este neliniștit și iritabil, abătut și chinuit de datorii, singur cu minciunile sale. În acest moment, el poate ajunge să-și dea seama că nu mai este posibil să mergem înainte în acea direcție și să urmăm calea care îl conduce, într-o mișcare spirală, să se simtă din ce în ce mai rău. Acesta este tocmai momentul în care jucătorul poate decide să ia o nouă cale: calea vindecării dependenței.
