Gabonezul Aaron Boupendza (28 de ani), fost fotbalist la Rapid, a murit săptămâna trecută în China, după ce a căzut de la etajul 11 al blocului în care locuia. Atacantul african era legitimat la formația Zhejiang.

Decesul nu a fost tratat de poliția chineză drept unul suspect. Din cercetările autorităților, Boupendza s-ar fi certat cu un prieten, apoi ar fi sărit de la balcon, după zile în care a suferit crunt. Boupendza a ajuns inclusiv în spital cu o zi înainte să moară, iar pe corpul său au fost găsite arsuri.

Publicația Antakya Gazetesi redă mai multe mesaje postate de suporterii lui Hatayspor, una dintre fostele echipe ale lui Boupendza. La o postare care i-a fost dedicată de club, fanii au publicat comentarii care susțin teorii ale conspirației. Majoritatea consideră că Boupendza a fost ucis cu sânge rece.

„Mafia l-a aruncat pe fereastră și a fost acoperită”, a scris un user, iar un altul a completat: „Nu pare sinucidere. O persoană nu cade accidental de la etajul 11”.

„Este posibil să fie implicate bandele de pariuri”, este scenariul lansat de un alt suporter, în timp un alt fan se gândește că poliția chineză a încercat să mușamalizeze totul: „Vă așteptați la o anchetă care să spună cu adevărat cine e vinovat?”.

Lui Boupendza i se pregătesc funeralii naționale în Gabon. Trupul său n-a fost încă repatriat, cu toate că de la moartea sa au trecut deja 6 zile. Luni, în fața ambasadei Chinei din Paris s-au strâns câțiva fani de origine gaboneză pentru a-l omagia pe Boupendza.

Galerie foto


Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.