În contextul discuțiilor despre întârzierea achitării recompenselor pentru sportivii care au adus în ultimii doi ani medalii la Campionatele Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice, președintele Agenției Naționale pentru Sport (instituție care ține locul Ministerului Sportului), Constantin Bogdan Matei, a dezvăluit că a cerut sume suplimentare din taxele plătite de operatorii de jocuri de noroc.
„ANS nu are dreptul, prin lege, să realizeze venituri proprii. Ca altfel m-as duce să gasesc sponsori. Banii sunt exclusiv în baza bugetului pe care il primim.
COSR are 1% din taxa de licențiere jocuri de noroc. La Comitetul Național Paralimpic are 0,2% din această taxă.
Eu, la final de mai, am trimis o modificare legislativă în Parlament, în sensul de a avea și noi de la jocuri de noroc, pentru a-i duce în această zonă, premieri pentru sportivi și susținerea sportului juvenil.
Modificăm legea finanțelor publice, strict pentru aceste capitole. Așteptăm să vedem ce se va decide”, a declarat Constantin Bogdan Matei pentru publicația cu profil sportiv „Gazeta Sporturilor”.
În acest moment, din toate taxele colectate de la firme (mai puțin cea de Joc Responsabil, care are statutul precizat mai sus), 98,8% încasează statul, un procent de 1% merge în buzunarele Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), iar 0,2% din sumă primește Comitetul Național Paralimpic (CNP).
Datoriile adunate de stat la sportivi au ajuns la aproximativ 200 de milioane lei. Nu se cunoaște când vor fi achitate premierile.
Galerie foto
-
Sediul Guvernului