Conducerea ONJN a anunțat oficial numărul de aparate de tip slot-machine (păcănele) cu care industria de specialitate era creditată la începutul anului 2026.
„La nivel național, numărul total al mijloacelor de joc aflate în exploatare, aparținând operatorilor licențiați clasa I, ajunge la 44.863”, susține președintele Oficiului, Vlad-Cristian Soare într-un răspuns pentru Agerpres, agenția de stat.
Nu este clar precizat când anume apărea această cifră pe radarul Oficiului, dar, în mod cert, corespunde perioadei premergătoare lunii februarie.
Numărul a scăzut drastic după ce ONJN a refuzat să autorizeze aparate, adică din a doua lună a anului. Nu au fost oferite autorizații nici în februarie, nici în martie.
Nici în aprilie, când peste 3.000 de aparate vor ieși din circuit dacă nu vor fi autorizate, nu sunt semnale că situația se va schimba. Odată cu dispariția sloturilor, se vor închide multe săli de jocuri.
Unele firme vor pica sub numărul minim prevăzut de lege pentru un cazinou terestru (12 aparate în provincie și 20 în Capitală), iar alte companii, mai mici, au scăzut sub numărul minim prevăzut pe companie (75).
Deja, de la 1 aprilie, 9 firme și-au pierdut dreptul de a funcționa, fiindu-le revocată licența (AICI, detalii).
„Clopoței” pentru o industrie pe cale de dispariție
Numărul de aparate a scăzut cu fiecare an în România.
În perioada decembrie 2023-17 octombrie 2024, 127 de firme de păcănele licențiate funcționau în România.
Companiile respective totalizau, în perioada indicată, un număr de 55.836 de aparate.
Picajul de atunci a fost, de asemenea, unul important. La un moment dat, totalul sloturilor depășea cifra de 80.000.
În timp ce piața intră la apă, ONJN a stabilit că este timpul să controleze mai atent păcănelele, după ce ani la rând le-a permis să zburde în voie.
În octombrie 2025, ONJN a lansat Registrul Public al Mijloacelor de Joc, o platformă digitală prin care pot fi obținute informații despre mijloacele de joc de pe teritoriul României.
În plus, sistemul are coduri QR integrate pentru monitorizarea echipamentelor autorizate, precum și pentru combaterea pieței negre.
„Mai precis, platforma oferă acces la o hartă interactivă cu amplasamentele mijloacelor de joc autorizate și generează pentru fiecare mijloc de joc un cod QR unic, prin care pot fi verificate informațiile legate de licență, autorizație, locație și starea aparatului.
De asemenea, Registrul Public al Mijloacelor de Joc permite filtrarea după județ, localitate sau operator și oferă informații relevante, precum seria aparatului, compania care îl deține, adresa locației, licența, perioada de autorizare și statusul - dacă aparatul este în exploatare sau scos din funcțiune.
Precizăm că există două categorii de operatori: clasa I, cei care exploatează jocurile de noroc; clasa a II-a, cei care produc, închiriază sau distribuie mijloace de joc”, a precizat Soare.
Cei din industrie glumesc amar: „Pentru cine mai pun acei „clopoței” acum, când au dispărut aparatele?”.
Ordonanța care se lasă așteptată
Pentru a se proteja din punct de vedere financiar, jucătorii au posibilitatea de a solicita Oficiului, prin intermediul unei cereri, autoexcluderea.
La nivel național, peste 50.000 de persoane au solicitat întreruperea accesului la jocurile de noroc. Mai precis, 52.743 de persoane, cifră aflată azi, 3 aprilie, pe site-ul oficial al ONJN.
„În data de 14.01.2026, ONJN a transmis către Ministerul Finanțelor un proiect de Ordonanță de Urgență prin care a propus modificarea legislației, astfel încât toate limitările cadrului normativ actual să fie eliminate”, precizează reprezentantul Oficiului.
Documentul la care face referire nu a fost nici până acum publicat în Monitorul Oficial, așa că nu produce efecte.
„Astfel, printre măsurile propuse de ONJN se numără instituirea unei proceduri de autoexcludere unice, opozabilă tuturor organizatorilor de jocuri de noroc, atât online, cât și land-based, stabilirea unor perioade clar definite pentru autoexcludere, inclusiv posibilitatea unei perioade nedeterminate, precum și introducerea unei perioade de cool-off, în care nu se va putea retrage autoexcluderea, dreptul jucătorilor autoexcluși, care au fost lăsați să joace contrar legii, de a-și putea recupera sumele depuse, din care se vor scădea retragerile efectuate în perioada respectivă sau stabilirea unei sancțiuni cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei pentru nerespectarea autoexcluderii, cu posibilitatea suspendării licenței în cazul faptelor grave sau repetate.
În plus, instituția a încheiat, în luna februarie, un protocol cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, astfel încât sistemul de autoexcludere să fie complet digitalizat și automatizat, iar procesul de autoexcludere să se poată realiza prin simpla scanare a actului de identitate și prin verificarea biometrică realizată pe camera de pe telefon”, a mai comentat Soare pentru sursa amintită.
Galerie foto
-
Aparate de tip slot-machine