Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Vaslui a fost amendat, marţi, de poliţişti după ce a încălcat măsura carantinei şi a provocat scandal într-un local din municipiul reşedinţă şi în afara acestuia, blocând ulterior traficul într-o zonă intens circulată.

Bărbatul ar fi pierdut o sumă de bani la jocuri de noroc şi, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a părăsit localul şi s-a aşezat pe o trecere de pietoni, astfel că autovehiculele care tranzitau zona nu au mai putut circula, scrie Agerpres.

Potrivit publicației Vremea Nouă, scandalagiul s-a așezat pe o trecere de pietoni dintr-o zonă intens circulată, blocând circulația rutieră. Un instructor auto a coborât dintr-un autobuz aflat în fața trecerii pentru a încerca să-l ia din stradă și să îl mute pe trotuar, însă bărbatul a sărit la bătaie, lovindu-l pe instructor cu piciorul în stomac. Ulterior, la fața locului și-a făcut apariția poliția.



"Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată de către gestionarul unui spaţiu comercial cu privire la faptul că un bărbat face scandal în interiorul localului. La faţa locului a fost dirijat un echipaj de ordine publică format din poliţist şi jandarm care a depistat şi identificat prezumtivul făptuitor şi a restabilit ordinea şi liniştea publică. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani, domiciliat în Vaslui, se afla sub măsura carantinei la domiciliu. Întrucât bărbatul se afla sub influenţa alcoolului, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru evaluare şi dispunerea măsurilor legale", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Bărbatul a fost amendat cu 1.500 lei pentru trei abateri prevăzute de Legea 61/1991 republicată şi a primit o sancţiune de 2.000 lei pentru o abatere prevăzută de Legea 55/2020.

Galerie foto


Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.