Un fenomen animă holurile ONJN, unde instituția tocmai a montat recent un aparat xerox, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să dea fuga peste drum, ca să-și copieze documentele.
Este vorba despre o mișcare de sens opus celei de autoexcludere.
Jucătorii, mulți dintre ei dependenți care se abțin cu greu să nu intre în săli, calcă pragul Oficiului și cer să fie lăsați să joace din nou în agențiile terestre, după ce s-au autoexclus și apar în sistem cu interdicție de a călca prin toate locațiile fizice.
Ridicarea blocajului se face simplu, completând o cerere-tip pe care doritorii o primesc de la Registratră. Se invocă GDPR-ul, mai exact dreptul de a fi șters din baza de date a ONJN.
Autoritatea nu poate respinge o astfel de solicitare, iar despre asta a scris, acum două zile, pe Facebook, președintele ONJN, Vlad Soare.
Astfel, după numai 24 de ore de la înregistrarea cererii de ridicare a interdicției, jucătorii redobândesc dreptul de a păși și de a juca în agențiile terestre.
Legea nu este uniformă în privința online-ului și pentru landbase.
La cazinourile virtuale, unde autoexcluderea se face la fiecare operator/cazinou/platformă/casă de pariuri în parte, există un termen minim de șase luni în care nu se poate reveni asupra solicitării de autoeliminare permanentă.
La săllile terestre, autoexcluderea este definitivă și are efect asupra tuturor operatorilor. Atât de „definitivă” încât se poate reveni asupra ei cu o cerere în care se invocă ștergerea datelor personale.
În acest moment, astăzi, 4 decembrie, site-ul oficial al ONJN informează, prin butonul de autoexcludere aflat la deschidere, că au fost excluse un număr de 43.334 de persoane, iar alte 6 cereri sunt în procesare.
Galerie foto
-
Intrarea în sediul ONJN -
Cererea de la ONJN