Consilierii locali din Zălău vor decide, în ședința de joi - 23 iulie, dacă municipiul va deveni unul dintre orașele din România în care activitățile de jocuri de noroc desfășurate în locații fizice vor fi interzise.
Pe ordinea de zi se află două proiecte de hotărâre care au același obiectiv: eliminarea sălilor de jocuri de noroc, a cazinourilor, cluburilor de poker și a celorlalte activități similare de pe raza municipiului.
Măsura este posibilă în urma modificărilor legislative aduse de OUG nr. 7/2026, care oferă consiliilor locale dreptul de a decide dacă permit sau nu astfel de activități pe teritoriul unității administrativ-teritoriale.
Hotărârea nu afectează activitatea Companiei Naționale „Loteria Română” pe considerentul că funcționează într-un regim juridic special, stabilit prin lege.
Potrivit documentelor care însoțesc proiectele de hotărâre, în urma verificărilor efectuate în teren au fost identificate 33 de unități în care se desfășoară activități de jocuri de noroc în municipiu.
Dintre acestea, 22 sunt dedicate exclusiv jocurilor de noroc, iar 11 funcționează în spații în care coexistă activități de alimentație publică și jocuri de noroc, în încăperi separate. În total, în Zalău există peste 200 de aparate de tip slot-machine.
Unul dintre argumentele invocate este și faptul că, potrivit unor statistici, un adolescent român din patru a jucat la păcănele, iar aproape un sfert dintre tinerii care practică jocuri de noroc au început înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.
Dezbaterea publică organizată de Primăria Zalău a avut loc în 23 februarie 2026 și au participat aproximativ 65 de persoane, reprezentanți ai operatorilor economici și ai societății civile.