Compania Maxbet SRL a deschis un proces împotriva Consiliului Local Piatra-Neamț și a Municipiului Piatra-Neamț, după adoptarea hotărârii prin care activitatea sălilor de jocuri de noroc a fost restricționată pe raza orașului.
Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București pe 28 aprilie 2026 și are ca obiect „suspendare executare act administrativ 118/15.04.2026”.
Consiliul Local Piatra-Neamţ a adoptat, în şedinţa din 15 aprilie, propunerea consilierilor locali USR şi PNL de interzicere a sălilor de jocuri de noroc pe teritoriul oraşului.
În proces, Maxbet SRL figurează în calitate de reclamant, iar pârâți sunt Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamț și Municipiul Piatra-Neamț, reprezentat de primar, scrie mesajul.ro.
Compania solicită suspendarea efectelor hotărârii adoptate de autoritățile locale, act normativ care face parte din măsurile prin care administrația locală a decis eliminarea activităților de jocuri de noroc din oraș.
Primul termen important în cauză este programat pentru data de 1 iulie 2026, la Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului București.
Pe piață din 2002, potrivit datelor financiare raportate pentru anul 2025, Maxbet SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 467.119.499 de lei.
Urbea de sub Pietricica nu este singura în care Maxbet contestă decizia luată de autorități. O inițiativă asemănătoare a fost adoptată în Pitești.
Galerie foto
-
Sală Maxbet din București FOTO Arhiva