Compania de online Deep Games SRL se află în litigiu cu un jucător căruia i-a blocat fondurile și i-a închis contul de utilizator pe site-ul million.ro.
Clientul a trimis o petiție și la ONJN, de la care așteaptă să-i soluționeze dosarul. Iată cum este descris cazul de către jucător.
„Am deschis un cont de jucător pe platformă, am parcurs integral procedura de verificare KYC și am efectuat depuneri în valoare totală de aproximativ 3.500 RON.
La data de 26 mai 2026, soldul contului meu de jucător era de 40.004,08 RON (balanță reală, fără bonusuri), sumă pe care am solicitat să o retrag.
Retragerea mi-a fost refuzată, iar ulterior contul meu a fost blocat complet, datele mele de autentificare au fost dezactivate, iar accesul la fonduri mi-a fost interzis fără nicio decizie scrisă, motivată și comunicată în mod legal.
Singura comunicare primită face referire la art. 110 și 118 din Termenii și Condițiile platformei, invocând pretinsa încălcare a acestora prin conectarea din Italia, stat membru al Uniunii Europene, unde mă aflam temporar”, se arată în plângerea datată cu 6 iunie și intrată în posesia redacției.
Clauză de regulament schimbată în favoarea companiei
Cu milioane de români aflați în afara granițelor, la muncă, studii sau în vacanță, situația descrisă mai sus tinde să devină una clasică.
Cei care aleg să joace din străinătate pe un cazinou/casă de pariuri cu licență românească trebuie să știe că legea nu le dă voie să facă asta.
Totodată, companiile sunt obligate să nu funcționeze în altă jurisdicție în care nu dețin licență și în care ar intra automat pe lista neagră.
După ce mai multe firme au fost amendate de ONJN pentru oferirea de servicii din afara țării, Deep Games a modificat în luna aprilie clauzele din regulamentul său, informând în acest sens ONJN.
Instituția a aprobat solicitarea. Schimbările clauzei au vizat mutarea exclusiv în sarcina jucătorilor a răspunderii privind geolocalizarea.
Cu alte cuvinte, Deep Games a cerut și a primit dreptul de a fi exonerată de orice culpă, în cazul în care un jucător intră pe platforma sa din altă țară decât din România.
Legislația prevede însă explicit faptul că societățile au obligația să ia toate măsurile pentru ca accesul la platformele pe care le dețin să se efectueze doar de pe teritoriul țării, caz în care modificarea de regulament recent efectuată de Deep Games ar trebui să fie lovită de nulitate.
Art 134, alin 7 din HG 111/2016
„Platforma de joc este dotată cu caracteristici de siguranţă capabile să garanteze protecţia împotriva accesărilor neautorizate şi a inalterabilităţii datelor schimbate”.
Nu este unica situație în care Milion închide contul unui jucător. Alte litigii de acest gen pot fi regăsite în link-urile de mai jos, motivele fiind însă diverse.
Playresponsibly n-a putut contacta operatorul, pentru un punct de vedere. Deep Games este o companie care refuză comunicarea publică.
În afară de Million, conform site-ului oficial al ONJN, Deep Games SRL oferă jocuri de cazinou pe alte 3 platforme: primacasino, bilion și wowcasino. Licența de funcționare clasa I de online îi expiră pe 28.02.2033.
Citește și:
Million a lăsat o clientă fără 600.000 de lei folosind o „tactică” veche, dar de mare succes
Deep Games a luat Millionul din mâna unui român și l-a încredințat unui croat din Split
Pariuriplus refuză o plată de 55.000 de euro. Ca să nu-i dea banii jucătorului, l-au găsit ca fiind autoexclus la o altă casă de pariuri!
Million nu verifică identitatea jucătorilor și a trebuit să dea banii înapoi unui autoexclus
Million își face de cap și pe online
Million a închis contul unui jucător care câștigase: o să mă țin de capul lor!
Million își bate joc de regula contului unic
Million a luat amendă în provincie pentru nerespectarea regulii privind contul unic
În timp ce Million și-a primit amendă, Get's Bet a fost mângâiată candid pe creștet
VIDEO / Million face autoexcluderea printr-un sms care nu vine întotdeauna la timp
Million, amendă pentru nerespectarea unei autoexcluderi. Jucătorul plânge după bani
Million i-a scris Primăriei Buzău despre cel mai mare site ilegal de jocuri de noroc