Dragoș Diaconescu, patronul firmei Total Bet Online SRL, a explicat cum a pierdut licența clasa I (online), luată în 2023 pentru o perioadă de 10 ani.
De la 1 octombrie 2025, site-ul totalbet.ro nu mai este funcțional. Într-o primă fază, compania din Pitești a repurtat o victorie de etapă la Curtea de Apel, unde a obținut anularea actului administrativ și a suspendat aplicarea revocării.
N-a mai avut însă ce face la Înalta Curte, care i-a aplicat lovitura decisivă și definitivă. Total Bet mai are pe rol un proces contra ONJN, dar nu trage mari speranțe.
„N-am avut garanția de 7.000.000 de euro. Am fost depășit de garanție. Pentru o firmă cu capital românesc este foarte greu de pus această garanție.
Ca să girez cu bunuri, ar fi trebuit să am vreo 20! Au fost niște taxe mărite ilogic.
Înseamnă enorm o creștere de la 21% la 30% din GGR. Dacă fac 1.000.000 de euro, 300.000 de euro trebuie să-i dau ca taxe”, ne-a spus azi Diaconescu.
Prezent pe ordinea de zi a Comitetului de Supraveghere cu diverse nereguli la locațiile fizice, Diaconescu recunoaște că agențiile nu sunt perfecte.
„Dacă merg cu lupa în casa omului, sigur îi găsesc o grămadă de praf. Consider că n-am avut nicio problemă de legalitate, am căutat să funcționez corect”, se apără omul de afaceri.
După abandonul din online, Total Bet a rămas cu peste 400 de agenții terestre, comasate în Pitești, Craiova și zona Oltului.
Nu știe câte conturi de joc avea platforma totalbet.ro, dar afirmă că scotea o sumă frumușică. „Făceam cam 500.000 de euro pe lună GGR”, a mai precizat Diaconescu pentru Playresponsibly.