Potrivit deputatului USR Bogdan Rodeanu, în orașul Tecuci există în prezent „294 de licențe pentru aparate de joc”, ceea ce înseamnă, potrivit calculelor sale, aproximativ un aparat de tip păcănele la 161 de locuitori.

Un deputat USR care nu face diferența între licență și autorizație a calculat raportul păcănele/locuitori existent în Tecuci

Subiectul a fost discutat în cadrul unei întâlniri cu primarul municipiului Lucian Costin, în care s-a analizat modul în care autoritățile locale pot limita extinderea acestui tip de activitate.

Una dintre temele importante a fost fenomenul extinderii sălilor de jocuri de noroc și al aparatelor de tip păcănele, care în ultimii ani s-a dezvoltat fără ca autoritățile locale să poată interveni în mod real”, a explicat Rodeanu..

În acest moment, Tecuciul are 294 de licențe pentru aparate de joc, ceea ce înseamnă aproximativ un aparat la 161 de locuitori”, a precizat parlamentarul USR.

Deriva lui Rodeanu este una de proporții, iar exprimarea îi dezvăluie totala necunoaștere a domeniului.

Parlamentarul confundă licența cu autorizația. Nu știe faptul că aparatele primesc de la ONJN autorizație, iar nu licență.

Doar firmele, care sunt condiționate să dețină un număr minim de 75 de sloturi, primesc licență de funcționare.

Așadar, autorizația (care este acordată pentru 12 luni) este pentru păcănea, iar licența îi revine firmei care posedă un anumit număr de sloturi (dar nu mai puțin de un minim specificat de lege; coborârea sub acest număr atrage revocarea licenței).

Dacă ar fi 294 de licențe (deci, de firme), iar dacă fiecare companie deține cel puțin 75 de aparate, un calcul simplu arată că există 22.050 de sloturi în Tecuci.

Conform recensământului realizat la nivel național în 2022, populația municipiului Tecuci este de 32.801 de locuitori. Ar rezulta un raport halucinant, de 0,67 aparate la un locuitor.

Fiind vorba despre o confuzie de termeni (autorizație versus licență), calculul nu are corespondent în realitate. În plus, un alt element îl face fantezist: o firmă își distribuie cele 75 de păcănele (sau mai multe) în diverse locații din țară, nu le are pe toate în sălile dintr-un singur oraș (Tecuci, în acest caz).

Procesul privind reglementarea jocurilor de noroc este în derulare la nivel local, iar în perioada următoare sunt așteptate dezbateri publice pe această temă.

La discuțiile cu primarul din Tecuci au participat și reprezentanți ai administrației și ai mediului politic local, pentru a analiza opțiunile legislative și administrative disponibile.

În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre rolul orașelor regionale precum Tecuci sau Galați, care deservesc un număr mult mai mare de persoane decât populația oficială.

 

Galerie foto


Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.