Proiectul de hotărâre privind interzicerea păcănelelor în municipiul Iași a fost publicat de câteva zile pe site-ul Primăriei, urmând să fie convocată o ședință extraordinară a Consiliului Local pentru a fi supus la vot.
„Am făcut o verificare prin oraș și am constatat că inclusiv în sălile Loteriei Naționale sunt păcănele, motiv pentru care vom interveni într-o ședință a Consiliului Local pentru interzicerea lor”, susține primarul Mihai Chirica.
Edilul a precizat că se află în dezbatere publică și un regulament privind celelalte activități de jocuri de noroc.
„Activitățile legate de Loteria Națională și pariurile sportive sunt reglementate și la nivel european.
Noi vrem să le reglementăm mai ales pe cele care funcționează la parterul blocurilor. Ele nu vor mai putea funcționa dacă nu au acordul asociației de proprietari.
Am cerut acest lucru pentru că fiecare trebuie să decidă pentru viața lor. Dacă asociațiile nu sunt de acord, se vor desființa una câte una.
Nu vreau să se mai spună așa vrea primarul. E nevoie și de inițiativă publică”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Conform primarului Iașiului, va fi introdusă și o taxă pentru celelalte tipuri de săli de jocuri de noroc.
„Sălile de joc, altele decât păcănelele, care vor continua să funcționeze pe raza municipiului Iași, vor avea o taxă de 500 de lei pe metrul pătrat”, a spus primarul Mihai Chirica.
În Târgoviște, chiria anuală cerută de autorități este de 1.000 de euro/mp (AICI, detalii), în schimbul căreia autoritățile vor emite autorizația locală de funcționare.
Proiectul de la Iași va sta în dezbatere publică timp de 10 zile calendaristice.
Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Iași, în municipiu funcționează în prezent aproximativ 150 de săli de jocuri de noroc și sunt aproximativ 30 de agenții de pariuri, însumând 2.127 mijloace de joc de tip slot-machine dintr-un total de 102.186 mijloace la nivel național.
Galerie foto
-
Mihai Chirica dirijează orașul cu mână de fier FOTO Mediafaxfoto