În timp ce Guvernul analizează de zor modalitatea optimă pentru a adopta reforma administrației și pachetul de relansare economică (Ordonanță de Urgență sau asumarea răspunderii), industria jocurilor de noroc, vizată de procesul de descentralizare a sălilor de jocuri, face planuri și a demarat negocieri în spatele ușilor închise.

Primarii au primit din partea autorităților centrale dreptul de a restructura (a păstra sau de a alunga) sălile de jocuri de noroc, iar o decizie în acest sens ar urma să fie luată prin vot în Consiliile Locale. 

Organizatorii de jocuri de noroc în spații terestre se așteaptă ca nevoia de bani la bugetul local să primeze și să îi determine pe edilii locali să mențină locațiile în spațiile existente.

Dar, dacă totuși le vor elimina din anumite zone (cele centrale, cu predilecție), se speră că ar putea fi păstrate măcar în regiuni special amenajate pentru petrecerea timpului liber.

Spre exemplu, există primari care iau în considerare să păstreze neatinse sălile de jocuri din mall-uri. Doar că nu toate orașele dețin mall-uri.

O decizie care ar proteja exclusiv spațiile comerciale ar favoriza brandurile deja existente pe piață. Iar cele care vor dori să fie prezente acolo se vor zbate să închirieze locații disponibile.

Galerie foto


Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.