ONJN se plânge că are un însemnat deficit de personal (circa 80 de angajați ar lipsi pentru desfășurarea în plin a activițății), în timp ce Guvernul cere reduceri în aparatul de stat.

Ca să populeze instituția, luna trecută s-au scos la concurs mai mult poziții. Unul dintre concursuri, al cărui anunț a fost făcut pe 28 noiembrie, este în derulare.

A fost vorba despre un concurs intern, de promovare (trei posturi de inspector, două de consilier, unul de expert și unul de consilier juridic), și unul pentru recrutarea a trei persoane pentru Joc Responsabil.

Pentru concursul de recrutare au fost depuse 28 de dosare, dintre care 9 au fost respinse, după trierea lor de către șefa de la Resurse Umane.

Au urmat cele două probe. Proba scrisă a fost susținută pe 24 noiembrie, la ora 10.00, la sediul instituției.

Erau așteptați în bănci 15 candidați. Patru pretendenți au absentat, iar testarea a fost trecută de trei persoane. 

Interviurile au fost susținute patru zile mai apoi, pe 28 noiembrie, iar rezultatele au fost publicate săptămâna trecută, pe 4 decembrie, după ce au fost soluționate contestațiile.

Cumulând cele trei criterii (selecție dosar, scris și interviu), condițiile impuse au fost atinse de numai două persoane.

Ambele vor fi încadrate ca și consilier grad I la Serviciul Promovare Joc Responsabil în cadrul Direcției Generale de Management.

Despre Serviciul Promovare Joc Responsnsabil, Playresponsibly a scris că a fost populat de conducerile trecute cu diverse „pile”.

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc are în transparență publică Programul Național de Interes Public „Conștient și Liber”, pentru care a pus la bătaie 5.000.000 de euro.

O sesiune de discuții libere pe această temă va avea loc miercuri, de la ora 9:30, la sediul Loteriei Române.

 

Galerie foto


Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.